50% mai aproape de final
După volumul nimic personal, Alex Higyed publică 50% mai aproape de un final memorabil, la OMG Publishing.
Volumul confirmă condiția de poet a lui Alex. Structurat ca și cum ar tăia în corpul volumului: vederi parțiale, momente de slăbiciune, momente de răgaz și vederi permanente, pentru că tăieturile operate la vedere sunt pasaje de acces, sau e ca și cum, citind acest volum, ai primi manualul de întrebuințare al limbajului poetic pentru ca să te descurci în lumea asta strivitoare.
„Pentru că aici tuturor le e teamă”, pentru că „granițele dintre pereți sunt așa subțiri”, pentru că în lumea asta totul pare atât de aproape de butonul roșu, iar „din odesa familiaritatea picioarelor mânjite de sângele uscat” și „înstrăinarea de la mariupol”, cum altfel ai putea supraviețui dacă nu citești poezie?! Mintea și inima funcționează așa.
Cu poezie. Alex Higyed îți aduce aminte de asta cu fiecare poem cu care aparent bate cuie în carne, dar vindecă în același timp.
320,00 Kč
În stoc
Descriere
Poezia e cea mai fluidă, mai schimbătoare și mai adaptabilă formulă literară. De-a lungul timpului, definițiile și formele poeziei depășesc ordinul sutelor de variante. Un singur lucru a fost așteptat constant de la poezie, cel puțin în ultimele trei secole: să provoace emoție.
Iar Alexandru Higyed este un expert în a provoca sensibilitatea cititorului, în a-l transporta cu totul în interiorul unor situații pline de dramatism, în a stârni și cele mai ascunse rezerve de empatie. Cel puțin două direcții semantice și de conținut acționează în tandem, în paralel sau împletit, în textele sale.
Una a intimității (familiale, de cuplu), marcată de o retorică melancolică sau nostalgică, cu o doză excelent cântărită de patetism și una a revoltei (interioare, sociale) ce face apel la o retorică virulentă, explozivă, ironică și uneori sarcastică, de o violență ce nu devine exaltată și laxă, ci deosebit de precisă.
Rezultă o poezie cameleon, când lirică și sensibilă, când critică și acidă, când narativă, când conceptual-ideologică. Trecerile acestea sunt insesizabile, corpul, forma, substanța poeziei sale se modifică organic, senzația e de corp viu, de text ce respiră. Spune o poveste și transmite o stare. Intensă. Încercați. Pe mine m-a convins.
Cosmin Perța
Informații suplimentare
Greutate | 0,2 g |
---|---|
Dimensiuni | 13 × 20 cm |
Autor | Alex Higyed |
Format | Paperback |
Nr. pagini | 86 |
Limba | Romana |
Editura | OMG Publishing House |
An publicare | 2022 |
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.