Furtuna baroca. Poemul unei epoci

Autorul propune o reflecţie asupra naturii mecanismelor istoriei şi a felului în care punctele de turnură de altădată se pot dovedi a fi relevante chiar şi astăzi, într-o epocă în care tehnologia pare că i se poate substitui omului în orice domeniu, inclusiv în arta scrisului.

Un text profund personal, ce invită la multiple analize şi avertizează asupra pericolului dispariţiei originalităţii, încheiat cu o serie de consideraţii despre importanţa literaturii azi şi în deceniile viitoare.

 

De Bogdan Suceavă // Ed. Polirom // 160 pag. // 2024 // paperback

210,00 

În stoc

Descriere

Constituită dintr-o serie de paradoxuri, deopotrivă poem şi naraţiune, eseu şi confesiune, Furtuna barocă îi oferă cititorului o radiografie a secolului al XVII-lea, marcat de Războiul de Treizeci de Ani şi de revoluţia ştiinţifică. Conflagraţii motivate cultural şi religios aveau să pună stăpânire pe Europa timp de decenii, schimbându-i pentru totdeauna înfăţişarea.

Însă tot atunci a fost şi începutul unei perioade în care au avut loc unele dintre cele mai importante descoperiri ştiinţifice şi o înflorire a artelor, a ştiinţelor şi a filosofiei.

Pornind de la aceste realităţi, autorul propune o reflecţie asupra naturii mecanismelor istoriei şi a felului în care punctele de turnură de altădată se pot dovedi a fi relevante chiar şi astăzi, într-o epocă în care tehnologia pare că i se poate substitui omului în orice domeniu, inclusiv în arta scrisului.

Un text profund personal, ce invită la multiple analize şi avertizează asupra pericolului dispariţiei originalităţii, încheiat cu o serie de consideraţii despre importanţa literaturii azi şi în deceniile viitoare.

Informații suplimentare

Greutate200 g
Dimensiuni13 × 1 × 20 cm
Format

Paperback

Nr. pagini

138

Limba

Romana

Editura

Charmides

An publicare

2024

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.