Permis de presa

În vremuri tulburi, Horia Ghibuțiu s-a ambiționat să scrie o cronică a intervalului în care îndeletnicirea sa, jurnalismul, a ajuns ceva ce poate face orice copil. Mai interesează pe cineva că jurnalismul era cândva o vocație, nu o carieră?

HORIA GHIBUȚIU este un jurnalist cu 35 de ani de experiență în presa scrisă. S-a născut în 1969 la Praga, dar a fost adus câteva luni mai târziu în țară și a fost lăsat să crească aici. A intrat în presă în 1990 și a fost, pe rând, tehnoredactor, secretar de redacție, șef de secție, redactor- șef adjunct, redactor-șef, manager de proiect, director editorial. A condus publicații dintr-un spectru larg, de la primul ziar gratuit din România la cel mai influent cotidian de referință al vremii, de la ziarul cu cele mai multe pagini din istoria presei române la reviste glossy despre celebrități.

În audiovizual, a căpătat o voce distinctă prin emisiunile în care a intervievat zeci de personalități. Ca jurnalist independent, a devenit o prezență remarcată în presa literară. Încurajat de nominalizarea la premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor (pentru volumul #ÎnTimpCeTuDormeai), jurnalistul s-a apucat de traduceri, a scris prefețe, precum și alte cărți, în curs de apariție.

Articolele lui Horia Ghibuțiu sunt și serios documentate, și ludice. Și bine scrise, și critice. Și amuzante, și pe teme foarte diverse. Și etice, și lucide. Iar dacă presa noastră ar urma măcar jumătate dintre cele 50 de porunci ale jurnalismului formulate de autor, am fi toți mai deștepți. — Cristian Preda

Horia Ghibuțiu este un colecționar de cuvinte. Într-o lume fără focus, care „zapează“ și „scrollează“ fără pauză, Horia are răbdare. Desface presa ca pe-o ceapă, foaie cu foaie, pagină după pagină, decadă cu decadă. Plângi și râzi de la linotipist la influencer. Râzi și plângi de la Poșta redacției la ChatGPT. — Dan Perjovschi

Domnul Ghibuțiu și-a păstrat sufletul de ziarist, chiar și când ziarele au ajuns mai rare decât zilele fericite ale oamenilor pe pământ. Noblețea cu care își tratează meseria muribundă este înduioșătoare și admirabilă. E locuit de un vânt lăuntric, e mereu împins de curiozitate mai departe și mai departe în înțelegerea lumii și a poveștilor pe care continuăm să ni le spunem pentru a rămâne, totuși, oameni și acum, cu puțin înainte de începutul epocii depline a roboților. — Andrei Crăciun